Mihaela Buzărnescu face o declarație surprinzătoare înaintea turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august)! Singura reprezentantă a României calificată în proba de simplu feminin se gândește să se retragă din tenis dacă va urca pe podiumul olimpic.
Mihaela Buzărnescu a fost acceptată în ultimul moment la Jocurile Olimpice, iar bucureșteanca spune că se poate retrage liniștită din tenis în cazul în care va urca pe podium la Tokyo. Astfel, dacă se întoarce acasă cu o medalie olimpică, „Miki” se va declara o jucătoare împlinită.
Buzărnescu a prins aripi înaintea Jocurilor Olimpice, după ce weekendul trecut a cucerit trofeul alături de Fanny Stollar (Ungaria) în proba de dublu a turneului WTA 250 de la Budapesta: 6-4, 6-4 în finala cu Aliona Bolsova/Tamara Korpatsch (Spania/Germania).
Mihaela Buzărnescu a surprins pe toată lumea înaintea Olimpiadei de la Tokyo, spunând că ia în calcul retragerea din tenis dacă împușcă o medalie: „Sunt atât de mândră şi onorată că reprezint România şi sper să joc bine pentru că în ultima vreme joc mai bine şi mă simt mai bine şi sper să vină nişte meciuri bune! Aş fi plătit eu ca să fiu acolo pentru că îmi doresc enorm acest lucru şi mă bucur că s-a realizat. Eram deja resemnată şi a venit vestea în urmă cu câteva zile şi nici nu am avut timp să mă bucur că a trebuit să fac foarte multe formalități ca să pot pleca.
În tenis, știți cum e, nu contează atât de mult clasamentul, contează forma din ziua respectivă! Ar fi ideal să ajung în semifinale sau să mă bat pentru o medalie! Mă las de tenis după aia! Eu am mai jucat acolo un ITF mai mare şi am făcut finala, deci știu centralul, am jucat vreo 3 sau 4 meciuri acolo. Sigur că este ca şi un Grand Slam, mai mult poate, fiind doar la 4 ani, aşa că da, o medalie olimpică e unică”, a afirmat Mihaela Buzărnescu, ocupantă a locului 168 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER